Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă", Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, organizează, în perioada 14 - 19 mai 2019, cea de-a X-a ediţie a
Festivalului - Concurs de Interpretare vocală şi muzică de cameră "Achim Stoia",
adresat elevilor secţiilor de canto clasic ale liceelor şi colegiilor de artă, seminariilor teologice, precum şi studenţilor secţiilor de canto clasic, pedagogie, muzicologie şi dirijat cor din universităţi.
Festivalul a luat naştere în anul 2009, pe fondul inexistenţei unei competiţii de acest gen, care să ofere o şansă în plus tinerelor valori şi, totodată, să onoreze numele marelui compozitor, dirijor şi profesor Achim Stoia, cu prilejul împlinirii unui secol de la naştere.
Astfel, elevii şi studenţii participanţi au posibilitatea de a-şi demonstra calităţile vocale şi interpretative, cunoscând astfel muzica românească atât de valoroasă, dar, din păcate, deseori marginalizată pe nedrept.
Recitalurile şi concursul se vor desfăşura după următorul program:
- 14 mai, ora 17.00 - Sala Studio "Anton Diaconu" a Universităţii "George Enescu" - Festivitatea de deschidere şi Recitalul elevilor;
- 15 mai, ora 19.00 - Sala "Eduard Caudella" (Casa Balş) a Universităţii "George Enescu" - Recitalul studenţilor;
- 16 mai, ora 11.00 - Amfiteatrul "Achim Stoia" al Universităţii "George Enescu" - concurs;
- 17 mai, ora 10.00 - Amfiteatrul "Achim Stoia" al Universităţii "George Enescu" - concurs;
- 18 mai, ora 10.00 - Amfiteatrul "Achim Stoia" al Universităţii "George Enescu" - concurs;
- 19 mai, ora 11.00 - Amfiteatrul "Achim Stoia" al Universităţii "George Enescu" - Festivitatea de premiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu