miercuri, 24 aprilie 2019

"O seară românească"

În data de 7 mai 2019, între orele 16.00 - 22.00, în Grădina Palas Mall, studenţii din cadrul ASCOR - Filiala Iaşi vor organiza o nouă ediţie a evenimentului intitulat
"O seară românească".
Pe lângă dorinţa de a promova cântecul, jocul şi portul tradiţional românesc, organizatorii şi-au propus ca prin acest spectacol să adune suma de bani necesară pentru construcţia unei case, ajutând astfel o familie cu trei copii, lipsiţi de mamă, din satul Glodenii Gândului, comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi.
În cadrul evenimentului prezentat de Diana Penciuc şi Andrei Mocanu, vor evolua cunoscuţi interpreţi de muzică populară: Mioara Velicu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Steliana Sima, Alexandru Brădăţan, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Silvia Zagoreanu, Cristinel Iordăchioaia, Maria Costioaia şi alţii.
Spectacolul va avea loc în aer liber, prin urmare, cei prezenţi nu vor avea nevoie de bilet. Dar, în Grădină veţi găsi urne unde puteţi lăsa câţi bănuţi doriţi, contribuind astfel la noua casă pentru copiii din Glodenii Gândului. 
Pe cei care nu pot ajunge la spectacol, dar îşi doresc să facă un gest nobil, îi anunţăm că donaţiile se primesc în subcontul ASCOR Iaşi, deschis la BRD - sucursala Iaşi, cu menţiunea "Donaţie pentru construirea casei": RO61BRDE240SV95235282400.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu